Uncle Jebediah's Magic Cart

Adica doua vesti am pentru voi: 1. Joi, 3 februarie, adica saptamana viitoare, in Control, ora 20, avem proiectie No One Knows About Persian Cats. Intrare moca. Ca sa vedeti cam care e treaba cu Take It Easy Hospital si sa intelegeti de ce e musai sa fiti la concert pe 11 februarie. La ora 9. Pica intr-o vineri.  

Intotdeauna mi-am imaginat ca Omul Invizibil e fericit. Pentru ca vede tot ceea ce altii nu vad, observa fara a fi observat, traieste prin altii. Cand am citit romanul lui Wells, mi-a dat impresia unei povesti moralizatoare pe care nu eram inca pregatita sa o inteleg, sau macar sa o accept. Inca mai cred ca Omul Invizibil putea sa fie fericit. Atata timp cat accepta ca fericirea lui era diferita de a celor care nu-l vedeau.

1. If you've seen one consumer electronics show, you've seen them all. (de aici) Pentru ca in ultimele luni tot am impresia ca viata mea seamana cu un film indie cu coloana sonora de, sa zicem, Broken Social Scene ca Half Nelson , sau Rachel Getting Married sau orice altceva in spiritul asta realist si deprimant, in care salvarea nu vine de fapt niciodata, dar stii ca nu strica s-o astepti, in ultima vreme imi amintesc cu din ce in ce mai multa nostalgie de prietenii mei imaginari din copilarie si de lumile alea fantastice in care ma mutam de fiecare data cand nu-mi placea cum stau lucrurile in realitate. Prin carti, filme, si-n niste locuri pe care le inventasem, unde stateam de vorba cu niste oameni pe care-i inventasem.