Uncle Jebediah's Magic Cart

Azi am gândit mult. N-am mai făcut asta demult, de când mi-am dat seama că o iei mai rar razna dacă te gândești doar la următorul pas pe care îl ai de făcut, în loc să încerci să-ți imaginezi întregul dans. Numai că experiența asta din Portugalia m-a împins să descopăr, fără să vreau neapărat asta, mai multe lucruri despre mine pe care acum nu prea mai am cum să le uit. Once you've seen it, you can't unsee it. 

Am intrat în casa, mi-am aruncat bagajele pe jos. Nu știam ce să fac mai întâi, să mănânc, să dorm sau să mă arunc în cada că să dau jos cele două degete de praf care mă făceau să arăt ca mașinile alea pe care scrie spalămă . Când m-am uitat în oglindă eram neagră, dar nu eram sigură dacă e de la soare sau e ca-n bancul cu tricoul cu Metallica.

Era demult un banc, ala cu Strul si rabinul, unde Strul se plange ca are casa prea mica si rabinul il pune sa-si mute toate animalele inauntru, si cand le scoate in sfarsit afara se mira de cat loc are in casa. Cam asa e viata mea, cum e casa lui Strul. Cand nu-i destul, cand e prea mult. Ma astept ori la tot, ori la nimic, si pendulez intre un optimism tampit si un cinism care ar face si un unicorn roz sa-si bata cuie in cap.